1877-1878

Marele Duce Nicolae, fratele tarului Alexandru II comandantul armatelor ruse din răboiul ruso-româno - turc, după două înfrângeri severe în fata turcilor, la Plevna, a trimis următoarea telegramă cifrată domnitorului Carol I (viitorul rege al României) la 19 iulie 1877: “Turcii … ne zdrobesc. Rog să faci fuziune, demonstratiune si dacă se poate să treci Dunărea, după cum doresti ”. Generalul A.Cernat ministrul de Război al Romaniei retine în memoriile sale reactia Marelui Duce Nicolae când l-a anuntat decizia lui principelui Carol de a trece Dunărea: “ Vous tombez comme la Providence …

Generalul britanic  V.Baker declara: “Este clar pentru orice military impartial că fără ajutorul fortelor române, întreaga armată rusă … ar fi fost inevitabil aruncată  înapoi în Dunăre”

Istoricul turc contemporan T. Yilmaz admite că “fără armata română, inamicul (rusii) nu ar fi putut să învingă la Plevna”

Istoricul rus N.V.Vinogradov în lucrarea “Războiul din anii 1877-1878” publicată de Academia de stiinte în 1979, scria: “(ofiteri rusi) vorbeau cu o profundă admiratie despre virtutiile militare ale aliatilor lor români … Lucrările de fortificatie au fost admirate de multi ofiteri rusi. S-au păstrat aprecieri din cele mai măgulitoare despre artileria română”.

Periodicul belgian “Le Bien public”  din februarie 1878 scria: “Ei (românii) au luat marea parte la asaltul Plevnei si la înfrângerea definitivă a lui Osman-pasa, care a hotărât rezultatul campaniei  ”. Cotidianul “Daily News” arăta la rândul său: “a luat dintr-un singur pas locul său între armatele europene. Conseciitele acestui fapt sunt mai mari pentru tară si pentru chestiunea Orientului decât s-ar părea la prima vedere …”. Iar periodical vienez “Neue Freie Presse” trăgea un semnal: “… acum un an se putea ierta nesocotirea armatei române, azi e necesar si chiar oportun ca în calculele militare armata română să fie pusă în cumpănă … ”

Într-o scrisoare Friedrich Engels scria: “fără românii rusii ar fi fost fără iesire   la Plevna”

1916-1919

Premierul britanic, Lloyd George aducea un omagiu tăranului român la un an de la intrarea României în Primul Război Mondial, alături de Antanta:  “a dovedit omenirii că este soldatul cel mai viteaz din lume când I se dă posibilitatea să-si demonstreze această vitejie”

Generalul Henri Bertholet într-o declaratie pentru ziarul “L Entente”,  ce apărea la Petersburg, referindu-se la luptele purtate de armata română în 1916 - 1917,  spunea: “poporul roman posedă până la cea mai înaltă treaptă calitătile esentiale ale unui soldat, acelea care constituie armatele de elită:bravură, spirit de disciplină, energie, în fine, un puternic patriotism”. Acelasi general, bun cunoscător al realitătilor de pe frontal din Moldova, îi telegrafia generalului roman Eremia Grigorescu, scriind între altele: “Bravura ofiterilor si soldatilor români atrag în acest moment admiratia tutuiror armatelor aliate si cărora dusmanii le aduc omagiile lor”

Diplomatul român Raoul Bossy aminteste ca, intr-o intrevedere la Helsinki din 1934, Carl Gustaf Emil Mannerheim i-a spus:  "Despre ostasul român are numai cuvinte de laudă pentru vitejia si puterea lui de rezistentă ... imi vorbeste...cu deosebită prietenie de generalul Averescu". Mannerheim cunoscuse direct ostasul roman, in timpul Primului Razboi Mondial, in calitate de ofiter superior in armata rusa, când a comandat diferite unitati ruse sau romano-ruse pe frontal din Moldova.

Iată ce scria ziarul britanic “Times”, la 17 august 1917 despre victoriile românesti: ”românii s-au bătut cu un eroism mai presus de orice laudă. Soldatii germani au fost atât de violent atacati încât aruncau armele pentru afugi mai iute, ca să nu fie făcuti prizonieri. Această înfrângere este lovitura cea mai impăortantă pe care au primit-o germanii în răsăritul Europei”

Ariside Briand, în Camera deputatilor de la Paris, câtiva ani mai târziu remarca: “Din memoriile lui Ludendorff si din constatările Marelui Stat Major Interaliat reiese că Germania si aliatii ei au fost nevoiti să mobilizeze încâ 58 de divizii pe frontal oriental, din cauza intrării României în actiune. Victoria de la Mărăsesti, unde s-au consumat peste 30 de divizii germano-austro-bulgaro-turce a salvat frontal oriental în 1917 până la venirea iernii, căci prin eventuala ocupare a Moldovei si Basarabiei, s-ar fi prăbusit mult mai devreme armata rusă, înainte ca Anglia să fi ajuns la maximul efortului său military si America să-si fi transportat în Franta trupele sale, imense  cantităti de alimente si munitiuni care au hotărât Victoria pe frontal oriental”

În numele primului ministru britanic Lloyd George într-o telegramă cifrată adresată primului mistru roman, Ionel Brătianu se spune “Rezistenta de neîntrecut a armatei române din timpul verii trecute ne-a umplut de admiratie”

            Comandantul fortelor ruse de pe frontal român, generalul Dimitri Scerbacev, scria la 15 august 1917, imediat după victoria de la Mărăsti si părăsirea frontului din Galitia  (dezastrul rus de la Tarnopol) si nordul Bucovinei de către rusi  si victoriile de la  Mărăsesti si Oituz, când anarhia din armata rusă si ostilitatea fată de românii erau tot mai dăunătoare: “Sunt plin de admiratie pentru eroismul trupelor române si felicit comandamentul, ofiterii si soldatii tuturor unitătilor, pentru felul strălucit în care au respins ofensiva inamicului”

Monkewitz, seful Statului Major al armatei IV ruse scria despre luptele din vara lui 1917 “Chiar în cursul bătăliei, atitudinea unor unităti (rusesti –nn) a fost cu adevărat criminală  …    numai patriotismul înăltător al trupelor române a salvat situatia”

 Generalul Kurt Ernst von Morgen si-a notat, cu retinere, în memoriile sale despre ofensiva germană de la Mărăsesti condusă de feldmaresalul August von Mackenzen, oprită de români următoarele: “împotrivirea românilor a fost neînchipuit de dârză, dârzenie dovedită de cele 61 de contraatacuri în cursul celor 14 zile de luptă. Atacurile au fost duse de români la baionetă si ne-au pricinuit pierderi foarte grele.” 

Ofensiva feldmaresalului von Mackensen  a fost zdrobită de soldatii români la Mărăsti, în iulie 1917, în conditiile în care “parteneri” rusi atinsi de “revolutie” părăseau pozitiile în timpul ofensivei. O recunoaste printre dinti generalul Erich Ludendorff în memorii: “Armata română se consolidase cu concursul Frantei într-un asemenea grad că ni se păru cu neputintă să obtinem un success strategic … renuntarea la operatiunea proiectată în Moldova mi-a fost penibilă ”

1941-1945

Generalul Eugen von Schobert, comandantuil Armatei XI germane, după eliberarea părtii de nord a Moldovei, tara de sus a lui stefan cel Mare, mai nou numită si Bucovina,  si-a exprimat “deplina recunostiintă” fată de modul cum luptase Armata a III-a română, si a felicitat Comandamentul roman la 7 iulie 1941.

Când au fost întrebati  mai multi ofiteri germani – care erau cei mai buni soldati din cadrul Axei neapartinând Germaniei: finlandezii, croatii sau ungurii -  generalul Hans Speidel – fost general al Wehrmachtului si ulterior seful Statului Major NATO a răspuns: “Nici unii. Românii. Dati-le niste ofiteri de treabă si sunt cei mai buni soldati pe care îi puteti avea”.

Fostul commandant din Creta, generalul Heinrich Kreipe, care conduse o divizie pe frontul din Kuban (sud de Stalingrad unde a fost si tatăl autorului acestor rânduri, pe front – nn) unde-i văzuse pe români în actiune, a răspuns la întrebarea unui ofiter britanic referitoare la cine a fost  cel mai bun aliat militar al germanilor: “ A, românii desigur. Au fost neînfricati în atac si dacă trebuiau să apere o pozitie erau ca niste câini de pază! Rezistau uneori până la ultima suflare”

Inapoi la Cultura