Laşitatea,  lipsa culturii şi  logicii    versus  politica  urii

 

Logică?.

Cu sub 1%, unguri si aproximativ 4% secui, români, şvabi, polonezi, slovaci, bulgari, saşi, sârbi şi croaţi maghiarizaţi (fie si ~ 2% unguri si secui, 3% maghiarizati),  UDMR-ul doreşte autonomii mai mari şi mai mici, teritoriale sau culturale pe criterii rasiale.  Ce au de gând să facă în astfel de autonomii au  tot demonstrat-o, şi până in 1919, şi între 1940-1944 şi după 1945, şi după 1989!.  Dar dacă politicieni noştri nu cunosc istorie (au probleme mult mai mari cu averile care le au răsarit în ogradă, peste noapte, de la mătuşi etc), ar putea măcar, din motive electorale,  să dea o raită prin Harghita şi Covasna să afle ce păţesc românii în încă „statul naţional, unitar”, ca să priceapă ce va să fie aia o „autonomie”.  Dar dacă politicieni noştri sunt laşi şi „europeni”, iar cultură n-au avut timp să-şi facă, atunci am  putea  măcar să pretindem să aibe logică. Penibilii  miniştri de  externe  şi ambasadori lor, n-au fost în stare, atunci când România era incriminată că nu-şi respectă minorităţile, nici măcar să propună interlocutorilor  un moment de gândire: unde nu se respectă minorităţile într-o ţară în care ele îşi vorbesc limba maternă şi cresc numeric sau într-o ţara acuzatoare în care minorităţile au fost lichidate, iar cei câţiva indivizi care încă mai au conştiinţa apartenenţei la o minoritate nu-şi mai cunosc limba maternă? Răspunsul şi l-ar fi dat singuri, interlocutori sau ar fi fost obligaţi să gândească, lucru care nu-i de ici de colo într-o Europă grăbită. Dar să ne oprim o clipă la demografie. După eliberarea câmpiei Panonice de sub turci de către austrieci, Offen (Buda) avea cel mult 19% unguri (v. Nagy Lexicona, 1893), majoritatea absolută  fiind germani.  Abia la începutul secolului XX ungurii şi  maghiarizaţii trec de 50 % (v. Acad. Oskar Iaszi, „A nemzeti allamok kialokulasa es a nemzetsegi”, 1986).  Iată evoluţia maghiarizării majorităţii nemaghiare, sub politica urii:                               

     1787     1869      1890        1900

    Unguri şi maghiarizaţi                  29 %    44,4 %   48,5 %    51,5 %

    Nemaghiari                                 71 %     55,6 %   51,5 %    48,6 %

În urma Trianonului în Ungaria  mai rămăseseră în jur de 30% nemaghiarizaţi (germani, români, slovaci, sârbi, croaţi etc.), ca în 1947 să mai rămână 10,4% (Kovago Laszlo, „Kisebbseg-nemzetiseg”, 1977), iar azi  să  nu mai fie  practic  minoritari. Atât de  violentă a fost  maghiarizarea încât unele  personalităţi s-au simţit datoare să intervină public.  Contele Lev Tolstoi, intr-o scrisoare adresata revistei "A-Hir" din Buda, în 1907, spunea: "ceea ce este mai  trist este faptul că în străinătate contele Appony are reputaţia unui pacifist, pe când în Ungaria el nu recunoaşte nemaghiarilor nici măcar calitatea de fiinţă omenească. Orice om cu mintea sănătoasă trebuie să smulgă de pe faţa acestui om masca mincinoasă”. Scriitorul Bjoernsterne Bjoernson, refuzând invitaţia comitetului unguresc al congresului interparlamentar din 1907 de la Buda le-a adresat totuşi o scrisoare în care scria : "... Mai târziu, când l-am studiat mai îndeaproape şi când ne-am convins de nedreptăţile pe care le comite faţă de celelalte naţionalităţi, care locuiesc cu el în Ungaria, am început să detest şovinismul lui".

Ură şi xenofobie.

Alexandru Petofi-slovac maghiarizat, scria în "Lehel", a-4-a variantă: "..neamţule, trăznetul să nu te omoare, să lase aceasta în seama maghiarului" (Petofi.  Opere Complete, Budapesta, 1953). Iar  în poezia "Poporul maghiar" în iunie 1948:  ".. ţie, neamţule, îţi sunt numărate zilele ..iar cei care vor să ni se urce în cap, vor simţi pe capetele lor paşii noştri, înfigându-le pintenii în adâncul inimii …" sau într-o altă poezie din   mai, acelaşi an: "ce mai vorbesc nemţii ăştia! De i-ar trăsni neîntârziat!  Escroci blestemaţi."   Josef Bajza scriitor -slovac maghiarizat, scria: "să fim mândri că suntem maghiari, membri ai singurului popor a lui Dumnezeu din Europa şi, probabil din întreaga lume..." (cf. Magyar Remekirok, vol. XXVII, pg. 284). Johann Arany, înfierbântat în 1849, scrie în poezia “Van-e Olyan”: "l-am măturat afară pe neamţ, gunoiul ăsta de trei sute de ani".   Ludwig Tolnai scrie:  "Dragii de cehi, filozoficii de nemţi şi cămătarii de galiţieni au trebuit să părăsească Ungaria”. ("Ţaţa baroneasă", 1882   pg.286). Ady Endre i-a combătut pe maghiarizaţi, mai ales pe cei germani la origine:  "aici în această anticameră a Europei cu atâtea uşi, de unde se aruncă atâta gunoi la noi, atât din est cât şi din vest, nimic nu este sigur. Ştefan cel sfânt a fost primul nostru importator de gunoi, făcând aceasta aproape conştient ... asemănătoare unei invazii de lăcuste s-a dovedit pentru această sărmană ţară acea rasă a primilor veniţi la ea, care acum, jefuind şi unindu-se, îi stă în coastă”.  (cf. ziarul "Vilag", anul 1910, nr.232).  Poetul Bela Horvath  autorul traducerilor din Claudel, scria, printre altele, şi următoarea poezie:   "aşa că tremuraţi în faţa mea, voi şvabi idioţi, în boturile voastre vomit ciuma. Cât sunt viu sau mort vă vânez, ucigaşilor, păgâni ce sugeţi sânge! ...  iar atunci patria maghiară va fi din nou fericită." (cf. Uj ember, 10 februarie 1946).  Josef Pesti, scriitor, scria în  1956:  ".se aproprie ora să ne repezim la beregata lor(a evreilor şi nemţilor)". S.A.M.D.. (vezi J. Weidlein, Das Bild des Deutschen in der Ungarischen Literatur, Faksimile Verlag Bremen, 1977 ).  Şi toate acestea se învaţă, se respiră,  din totdeauna sub austrieci, sub Horthy, sub comunişti, sub aşa zişi democraţi europeni, astăzi, începând din clasele primare. De aceea trebuiesc separate şcolile în România, pe criterii de rasă!

Dordai Lorand scriitor(!?) din Dej, prefect de Someş sub comunişti, iată ce scria, sub Horthy, la adăpostul pseudonimului Ducso Csaba:   "voi suprima pe fiecare valah ce-mi iese în cale. Nu va fi îndurare! Voi aprinde noaptea satele valahe. Voi trece prin sabie toată populaţia, voi otrăvi fântânile şi voi ucide până şi copii din leagăn... Voi suprima orice valah  şi atunci nu va fi în Ardeal decât o singură rasă, cea maghiară, naţia mea, sângele meu!"  Dordai figurează în dicţionarul scriitorilor maghiari din România publicat sub Ceauşescu! Iar după 1989 UDMR-ul a cerut să-i fie pusă o placă comemorativă pe casa din Dej!

Iată de ce, cred eu, din intelectualitatea maghiară trebuie să se ridice acele voci care să combată  xenofobia culturii maghiare. Europa poate fi păcălită odată, de zece ori, sau ori de câte ori martorii sunt din Bucureşti, dar Europa nu poate fi păcălită la nesfârşit, şi atunci  Ungaria, ca principal factor al antisemitismului, şovinismului, al urii,  şi politicieni ei, nu vor mai fi răsfăţaţi în organismele europene .

Mai mult decât prostie.

Dacă unii  politicieni dâmboviţeni au răspuns provocării urii prin laşitate, alţii,  au răspuns la fel de prost, abordând  un limbaj radical, naţionalist, contrar toleranţei exagerate, a spiritului românesc. Acest limbaj „funariot” le-au permis adevăraţilor şovini, să construiască o imagine de groază a noastră în Europa, şi să pară ei „porumbei”, ei cei agresaţi, ei victimile.   In luptă cu un  şovinism  profund, politicienii români au găsit cele mai proaste soluţii, adică au făcut paradă de ceea ce au cu prisosinţă:  unii de laşitate şi alţii de prostie.  O pradă uşoară pentru  cei construiţi şi puternic motivaţi  de ură  şi xenofobie, prin toate fibrele culturii lor.

 

Judecaţi dumneavoastră!