O Constituţie neconstituţională
Instituţia politică care se ocupă
cu constituţionalitatea legilor şi regulamentelor
Parlamentului a validat
referendumul cu toate suspiciunile cu privire la prezenta a 50
% din
electorat, şi a numeroaselor sesizări
ale societătii civile.
Validarea cu cântec
a referendumului de către Curtea
Constituţională a fost susţinută politic de aproape tot spectrul parlamentar. Textul „noii” constitutii ne ofera surprize,
şi să o luăm
crescendo.
Faptul că
în art. 91 s-
a trecut
de la o formulare precisă la una relativă, imprecisă, ca şi cum noi am avea nevoie
de echivocuri, de formule
interpretabile, este totuşi
un fapt mărunt
pe lângă altele.
Că art. 50, referitor la persoanele cu handicap, e ininteligibil, că
în art. 41 se fac enumerări tautologice, că
în art 136 se fac referiri
la - bogăţiile de interes public
fără ca acestea
să fie stabilite,
iar în art.
139 se vorbeşte
de un Consiliu
Economic şi Social
fără ca măcar
să i se precizeze scopul
- sunt, toate,
tot amănunte care n-ar trebui
să trezească interesul
public, decât orgoliu profesioniştilor, în lingvistică
şi logică, şi
ruşinea juriştilor care
au scremut plăsmuirea.
In art.
92, şi din alin. 2 şi din alin. 3 aflăm acelaşi
lucru - că
dacă e agresiune
armată sau dacă
e război şi
parlamentul nu e în sesiune,
se convoacă de drept în 24
h . . .
Încă din art. 1 se relativizează legea fundamentală, atunci
când se face referire la - idealurile
revoluţiei din decembrie
1989 . Adică idealurile
cui? Ale lui Ion Iliescu,
ale lui Silviu Brucan, ale
lui L. Tokes sau ale lui Paul Goma?
Ale Doinei Cornea,
ale lui Mircea
Dinescu sau ale lui C.Coposu? Relativizare sau mai bine zis
confuzie.
Revocarea sau suspendarea primului
ministru, ca membru
al cabinetului, din art. 106 , 107
şi 109 , nu e clara - ridică în continuare semne de întrebare.
Art. 73 (
fost 72 ) pur si simplu atentează la logică; acest
unic articol precizează domeniile
care sunt reglementate
de legi organice,
ultimul fiind, citez:
- şi t) celelalte domenii
pentru care în Constituţie se prevede
( sic) !
In art.
135 găsim o prevedere demnă
de profesoara Valev,
din anii ` 60 şi anume statul se obligă la - aplicarea politicilor regionale
în concordanţă cu obiectivele Uniunii
europene. Dar dacă
politicile Uniunii nu coincid cu interesele comunităţilor locale,
ce facem? Adică, in logica damboviteana, statul
german, sa zicem, n-ar trebui să
asigure politici de dezvoltare în concordanţă cu interesele germanilor! ?
Prin art. 16
(4) pe
lângă faptul că
se consacră o inovaţie
constituţională mondială - dacă
aderăm, atunci . . .
( vezi prof. Daniel
Barbu, interviu BBC) ,
în acest aliniat
se mai pune şi sub semnul întrebării un deziderat al comunităţilor locale
şi anume descentralizarea.
Dacă contradicţia din art. 16(1)
şi 62 (2) a fost menţinută din vechiul text,
în schimb a adăugat o nouă contradicţie. Toată construcţia si logica constituţională conform
căreia parlamentul reprezintă voinţa
poporului şi prin urmare este -
unica autoritate legiuitoare
[vezi art. 61 (1) ] se
năruie în faţa
prevederii din art.
147 (1) prin care o instituţie numită, politic, Curtea
Constituţională, e mai presus de parlament. E bine de subliniat, încă
odată, că această
contradicţie nu exista
în vechea Constituţie. Este o inovatie 100%, un
produs al democratiei originale. Mai sunt şi altele
probleme, dar cred ca si doar aceste observatii, sunt suficiente pentru
a arata capacitatea intelectuala a justililor implicatii si a clasei politice
in general.
Octavian Căpăţînă, Cluj - Napoca, 15 octombrie 2003
Nota: Observaţiile de
mai jos am
încercat sa le public,
înaintea referendumului din 2003, dar
fără succes. Nici un
redactor n-a îndrăznit sau
n-a vrut sa-le
publice.