Pătura suprapusă, mai marii zilei şi modernizarea ţării

Balcanismul fanarioto-comunist


Lăsând deoparte rasismul şi şovinismul implicit sau explicit, al celor care mai dispreţuiesc popoare, să abordăm problema balcanismului. Deunăzi prorectorul universităţii X, într-o reuniune privată, zicea împăciuitor cu vremurile şi clasa politică - suntem balcanici, asta e   Despre mine ştiu sigur, dar poate, şi alţii ca mine nu ne considerăm balcanicii, nu avem acest atribut. Dar să lămurim ce-i  “balcanismul”:   1.stare cronică şi generalizată de corupţie instituţionalizată,  2.sistem judiciar stufos, total ineficient pentru justiţiabilul de rând, care când nu e reglat direct politic este autoreglat de empatii politice, 3.ţară organizată, prin lege, în favoarea unor grupuri profesionale, privilegiate sau de interese, 4.subordonare totală a bugetului public intereselor clientelare (kilometrul de autostradă costă triplu faţă de orice altă parte din Europa,  contracte cu clauze de confidenţialitate pe bani publici, şamd), 5.lipsă a unei alternative politice reale (toate partidele au aceeaşi poziţie faţă de banul public – îndestularea proprie şi a clientelei), 6.lipsă a unor medii de informare independente sau cu adevărat publice, capabile să slujească interesul celor mulţii, 7.lipsă a unei presiuni  sensibile din partea societăţii civile pentru îndreptarea tarelor fanarioto-comuniste.

Ne place sau nu, România este organizată după tiparul “balcanismului”, deşi este o ţară plasată  în centrul geometric al Europei. Balcanismul, de ascendenţă fanariotă,  îl oripila pe Mihai Eminescu. Marele gânditor îl „dezbracă” în speranţa că noi – urmaşii - îl vor putea identifica, izola şi stârpi. Fanariotismul, după fanarioţi, a fost ţinut sus mai întâi de „clasa suprapusă” (cea denunţată de poet), apoi de cominterniştii şi politrucii „naţionalişti”, şi în fine, preluată azi şi dusă la perfecţiuni de reprezentanţii partidelor născute din cioburile pcr-iste (udmr, fsn - psd, pdl-, pnl, pnţcd, prm, şamd).

Chiar dacă o parte semnificativă din noi am dori îndreptarea stărilor incriminate - balcanismul are rădăcini puternice, a rodit şi a lăsat urme greu de şters.  Pentru a îl eradica trebuie mai întâi să îl identificăm. Un exemplu de „balcanism” care nu dă fiori nici unui om al legii este faptul că o sentinţă definitivă şi irevocabilă nu înseamnă nimic în România lui Iliescu, Constantinescu sau Băsescu! Ea trebuie să mai parcurgă o etapă judiciară: dosarul executorului judecătoresc! Prin urmare în balcanism totul e o minciună: definitiv şi irevocabil nu îşi păstrează sensul! Mai mult, azi, nici o sentinţă definitivă, irevocabilă şi chiar investită nu înseamnă mare lucru dacă executatul e „tare politic”! Un alt exemplu de balcanism, plămădit sub comunişti, este  numărul mare de nivele de jurisdicţie: judecătorie, tribunal, curte de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La Judecătorii  sunt pe rol (azi  27 decembrie 2009) şi dosare dinainte de 2000, ceea ce spune destul! Se ştie că una din raţiunile de a fi a unui stat e aceea de a asigura un act de justiţie corect, într-un timp rezonabil! Scrisesem, în primăvara lui 2009, mai marilor zilei (preşedenţie, ministerul justiţiei şi CSM-ului) că sunt cel puţin trei motive puternice pentru a reduce numărul treptelor de jurisdicţie. Primii nu au răspuns (pentru că, presupun, nu au acest obicei), cei de la ministerul justiţiei au răspuns  că au o soluţie – (în fond un surogat). Iar cei de la CSM au răspuns că vor susţine propunerea dacă cei care au iniţiativă legislativă o vor propune. Rezultatul: în loc de responsabilitate,  termene mai scurte şi costuri mai mici, am rămas în continuare în balta comunisto-fanariotă. Un alt exemplu de balcanism ni-l ofera chiar Constituţia care într-un articol afirmă că toţi suntem egali în faţa legii şi în alte două articole  această afirmaţie e negată! Şi în fine ultimul exemplu de cum a modelat balcanismul viaţa noastră publică, din secolul 21: la schimbarea unui guvern cu altul zeci de mii de funcţionarii publicii sunt schimbaţi pe criterii de apatenenţă politică. Clientela politică substituie profesionismul.
Mai marii zilei, din cloaca comunisto-fanariotă, care ne otrăvesc viaţa zi de zi, nu doar că nu au soluţii,  viziunii sau concepţii care să modernizeze ţara, dar nici măcar nu acceptă sugestii. Mi se pare că nu avem în cloaca politică decidentă nici unul care e conştient de răul denunţat mai sus şi cu atât mai puţin vreunul care să dorească, sincer, eradicarea balcanismului. Concluzionăm: soluţia nu poate veni  de la mai marii zilei, indiferent de cantitatea de neruşinare cu care ne propovăduiesc „modernizarea” . Modernizarea ţării ar însemna dispariţia lor.

        Octavian Căpăţină, 27 dec 2009