Aurel Vlaicu

de Octavian Căpăţină


   S-a născut in comuna Bitinţi, lângă Orăştie, a terminat gimnaziul la Colegiul din Orăştie, şi-a luat bacalaureatul la Sibiu în 1902. Şi-a continuat studiile inginereşti la Universitatea din Budapesta şi Universitatea Ludwig-Maximilians din München, în Germania, obţinându-şi diploma de inginer în 1907. După obtinerea diplomei a lucrat ca inginer la uzinele Opel în Rüsselsheim. În 1908 se întoarce la Binţinţi unde construieşte un planor cu care efectuează mai multe de zboruri de verificare în 1909.
   În toamna lui 1909 se mută în Bucureşti şi începe construcţia primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei. Avionul zboară fără modificări (lucru unic pentru începuturile aviaţiei mondiale) în iunie 1910. Intregul avion este construit dintr-un tub de aluminiu de 10m lungime. Pe acest corp si in acest corp sunt fixate aripile, trenul de aterizaj, respectiv motorul. Cu acest avion participă la manevrele generale ale armatei române, fiind a doua utilizare a avionului in scopuri militare din lume (mareşalul francez Ferdinand Foch era de părere, nu în 1910 ci peste ani, că avionul nu va juca nici un rol in conflictele armate, va fi doar un accesoriu sportiv!).
   În anul 1911 construieşte un al doilea avion, Vlaicu II, cu care în 1912 a câştigat cinci premii memorabile (2 premii I si 4 premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria. Avionul Vlaicu II, un monoplan cu centru de greutate jos, avea lungimea de 11,2m, anvergura de 10m, profunzimea de 2,4m şi o suprafaţă portantă de 26mp. Avionul era beneficiarul unor invenţii: profil variabil al aripii, Avionul său era uimitor de manevrabil şi de stabil, la acea dată şi în comparaţie cu alte creaţiii tehnice contemporane. Concursul a reunit între 23 şi 30 iunie 1912 42 piloţi din 7 ţări, dintre care 17 din Austro-Ungaria, 7 germani, 12 francezi printre care si Roland Gaross, cel mai renumit pilot al vremii, un rus, un belgian, un persan şi românul Vlaicu.
   Cel mai mare ziar vienez, se exprima astfel despre zborurile lui Vlaicu: "Minunate şi curoajoase zboruri a executat românul Aurel Vlaicu, pe un aeroplan original, construit chiar de pilot, cu două elici, între care şade aviatorul. De câte ori se răsucea (vira) maşina aceasta în loc, de părea că vine peste cap, lumea răsplatea pe român cu ovaţii furtunoase, aclamându-l cu entuziasm de neînchipuit."
   A făcut numeroase zboruri demonstrative la Bucureşti în 1910, la Blaj, Sibiu, Braşov, Iaşi în 1911, la Ploieşti, Arad, Lugoj, Orăştie, Tg.Mureş în 1912.
   La 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munţii Carpaţi cu avionul său Vlaicu II, s-a prăbuşit în apropiere de Câmpina, se pare din cauza unui atac de cord.[3] În anul urmator, prietenii săi Magnani şi Silişteanu finalizează construcţia avionului Vlaicu III, şi cu ajutorul pilotului Petre Macavei, efectueaza câteva zboruri scurte. Autorităţile vremii interzic continuarea încercărilor; în toamna anului 1916, în timpul ocupaţiei germane, avionul este expediat la Berlin. A fost văzut ultima dată în anul 1940.
    La concursul aviatic de la Aspern (iunie 1912), de langă Viena, cu Vlaicu II, castiga două premii I la probele de aterizare la punct fix, aruncarea la tinta a unui proiectil.
A împins înainte, ca nimeni altul, tehnica avionului, stabilind multe priorităţi in aviaţie:
– „Vlaicu I” primul avion din lume cu aripa cu profil variabil,
- „Vlaicu I” primul avion din lume cu 2 elice coaxiale contrarotative. Soluţie care s-a folosit si se foloseste si astăzi, inclusiv in aviaţia militară.
- „Vlaicu I” primul avion din lume cu tren de aterizaj cu roti independente,
- „Vlaicu III” primul avion din lume fuselat aerodinamic, construit din metal,
- „Vlaicu III” primul avion din lume cu inel de răcire a motorului cu cilindri in stea.

acasa                                                                                                                                             inapoi