Ion Ratiu

de prof. dr. Liviu Botezan


S-a nascut în Turda în 19 august 1828. Scoala primara a început-o în orasul natal si a continuat-o la Blaj. Tot aici a absolvit gimnaziul, însa cei doi ani postgimnaziali de filozofie, echivalenti cu liceul, i-a încheiat la Cluj în anul scolar 1846-1847. În toamna anului 1847 a revenit la Blaj si s-a înscris la seminarul teologic. Dovedindu-se înzestrat intelectual, episcopia greco-catolica blajana l-a trimis la Facultatea de Teologie a Universitatii din Budapesta. În capitala Ungariei a devenit martor al declansarii revolutiei la 15 martie 1848. Reformele adoptate de Dieta ungara, ce-si tinea sedintele la Bratislava, i-au insuflat speranta ca ele se vor extinde si în Transilvania si vor contribui la emanciparea sociala si nationala a românilor ardeleni din starea de inferioritate în care s-au aflat pâna în 1848. Dar curând si-a dat seama, la fel ca ceilalti tineri intelectuali conationali, ca liderii nobilimii liberale ce-au format Guvernul provizoriu la Pesta, nu vor acorda nationalitatilor din fostul regat feudal de dinainte de 1526 pe care voiau sa-l reînvie, egalitatea în drepturi cu maghiarii. De aceea, revenit acasa a participat la cele trei Adunari nationale de la Blaj si a aderat la hotarârile acestora. Fiindca Dieta nobiliara a Transilvaniei, întrunita la Cluj în 29 mai, n-a luat în dezbatere revendicarile formulate la a doua Adunare din 15-17 mai, la a treia din 15-25 septembrie s-a decis constituirea unor garzi nationale organizate sub forma legiunilor sau prefecturilor pentru cucerirea cu armele în mâini a drepturilor ce le erau refuzate. Organizarea legiunilor a început în octombrie 1848, dupa ce s-a produs ruptura între Curtea imperiala de la Viena si Guvernul ungar de la Pesta care a determinat transformarea revolutiei în razboi civil. Asemenea majoritatii tinerilor intelectuali români, Ioan Ratiu care în 1848 avea 20 de ani, s-a înrolat initial în legiunea a XI organizata în comitatul Turda, dupa cum rezulta din memoriile lui Ioan Ciurileanu. Acesta îl mentioneaza pe I. Ratiu printre cei opt tribuni ai legiunii, împreuna cu care a participat în decembrie la actiunile militare menite sa opreasca patrunderea în Transilvania a insurgentilor, veniti din Ungaria sub comanda generalului Iosif Bem. Acelasi Ciurileanu spune ca tribunului I. Ratiu i-a revenit misiunea de a apara pozitiile de sub poalele Mesesului, de la Grebenis. Tot el relateaza ca legiunea din care facea parte si tribunul I. Ratiu, în 18 decembrie a luptat cu trupele lui Bem, reusind sa reziste doua ore. Din ianuarie 1849 la comanda legiunii a XI a fost numit, de Comitetul national, Simion Balint. Sub comanda lui S. Balint, I. Ratiu a participat în primavara anului 1849 la apararea Muntilor Apuseni contra atacurilor unitatilor ungare conduse de Hatvani si Kemény Farkas. Dupa înfrângerea revolutiei de catre austrieci cu ajutorul armatei tariste, în 1850, I. Ratiu si-a continuat studiile, însa nu la teologie, ci la Facultatea de Drept de la Viena, pe care a absolvit-o în 1854. Doctoratul l-a sustinut însa în 1857 la Facultatea de Drept din Budapesta. A efectuat apoi practica de avocat la Cluj si Alba Iulia pâna în 1860. Din 1861 si-a deschis biroul de avocat în orasul natal si s-a implicat în procesele de aparare a taranilor contra fostilor stapâni care încercau sa-i deposedeze îndeosebi de proprietatile obstesti. Concomitent s-a afirmat si în actiunile politice, fiind ales vicecomite al comitatului Turda. În 1863 va demisiona din aceasta functie si va deveni deputat în Dieta de la Sibiu care a adoptat legile ce consfinteau egalitatea în drepturi a românilor cu maghiarii si sasii. Nu va participa însa la Dieta nobiliara de la Cluj din 1865 care va anula legile favorabile românilor. În 1866 tratativele pentru încheierea dualismului devenind publice a sustinut petitia adoptata în octombrie la Brasov si Turda si a prezentat-o personal împaratului Francisc Iosif care l-a primit în audienta în ultima zi a acestui an. El s-a numarat si între sustinatorii Pronunciamentului de la Blaj adoptat în 15 mai 1868 la Blaj. În 1867-1868 s-a situat între partizanii adoptarii tacticii pasiviste fata de legile adoptate în Dieta Ungariei, iar 1869 îsi va aduce contributia la înfiintarea Partidului National Român din Transilvania. Va contribui, de asemenea, la unificarea acestui partid cu acela al românilor din Banat, Crisana si Maramures în 1881 si va deveni unul din membrii comitetului sau central. La conferinta PNR din 1887 I. Ratiu va deveni unul din vicepresedintii partidului. Întrucât George Baritiu va renunta la functia de presedinte al PNR care i-a fost oferita în anul precedent, I. Ratiu va conduce partidul pâna în 1890. El va fi reales vicepresedinte si în conferinta PNR din 1892, alaturi de Eugen Brote ca reprezentant al tribunistilor. Intrati în PNR în 1887, tribunistii se vor manifesta ca adepti ai activismului preconizat de episcopul Saguna, sustinut si de succesorul sau. Straduindu-se sa mentina unitatea partidului, împreuna cu George Pop de Basesti, la conferinta din 1892 I. Ratiu va accepta propunerea de a se înainta un memorandum împaratului de la Viena. De aceea tribunistii vor fi de acord cu desemnarea lui ca presedinte al PNR. Memorandul va fi redactat si dus la Viena de o delegatie de 300 de persoane. Însa împaratul de la Viena nu o va primi, deoarece se pregatea sa mearga la Budapesta unde s-a pregatit o primire festiva cu prilejul comemorarii a 25 de ani de la încheierea dualismului. Împotriva semnatarilor Memorandului, guvernul ungar va initia un proces care va avea loc la Cluj în 1894. Cu prilejul procesului, I. Ratiu a rostit celebrele cuvinte privind obligatia oricarui popor de a lupta pentru drepturile nationale si nu de a le cersi. Pentru atitudinea lui la proces, tribunalul de la Cluj l-a condamnat la închisoare, pe care-a suportat-o la Seghedin pâna în 1895, când va fi gratiat de împarat, împreuna cu ceilalti memorandisti. Ultimii ani ai vietii i-au fost umbriti de criza prin care a trecut PNR din cauza tribunistilor activisti. I. Ratiu s-a stins din viata în 1902, el ramânând în constiinta contemporanilor ca un model de luptator pentru emanciparea si unificarea românilor din Transilvania, Crisana si Maramures cu fratii lor de peste Carpati într-un stat national unitar.

acasa    inapoi