Gavrila Mihali

Octavian Capatina

  Viata unui taran gospodar, intelept dar curajos, iubitor de adevar si dreptate, patriot n-ar fi fost retinuta de istorie, daca istoria nu i-ar fi provocat pe maramureseni in 1945. Intalnirea cu istoria a relevat in acest taran, Gavrila Mihali, pe de o parte statura unui erou adevarat si pe de alta parte o dimensiune morala inconstestabila. Mihali Gavrila, supranumit Strifunda, s-a nascut la Borsa in 1901. Calitatile sale remarcabile l-au impus in fata concetatenilor, care l-au ales si reales primar al Borsei. Pana si regimul fascist a lui Horthy nu s-a putut dispensa de el, decat pentru a constata ca trebuie sa-l repuna in functie. Cand regimul criminal unguresc, din aceea perioada, nu i-a mai permis sa-si apere, cat decat, concetatenii, inclusiv pe cei de religie mozaica, si-a dat demisia. In august 1944 este arestat si inchis la Moisei alaturi de alti fruntasi din Maramures. Scapa, cu totii (din acest lot), de la moarte gratie istetimii si curajului sau. In octombrie 1944, dupa alungarea cotropitorilor, preia inca odata destinele comunitatii. In februarie 1945 un asa zis "Congres al comitetelor poporului" numeste prefect pe un oarecare Janos Odoviciuc, fost adept, pana mai ieri al horthismului, si cere alipirea Maramuresului la URSS. Paradoxal, victimele "solutiei finale" si adeptii si infaptuitorii solutiei finale, din Transilvania ocupata, s-au infratit, dupa eliberare, in partidul comunist din Romania, in noua administratie, in politie si securitate!
Primarului Borsei i se cere sa contrasemneze cererea de alipire a Maramuresului la URSS, post factum, intrucat, cererea fusese adresata deja tatucului popoarelor de la Moscova. Diplomat Mihali, raspunde ca nu el ci comunitatea trebuie sa decida pe ce drum vrea sa mearga; iar ca sa afle raspunsul sa vina duminica cand borseni se vor pronunta. Primarul nu credea in referendumuri organizate pe timp de razboi! Si adunarea borsenilor nu numai ca a raspuns NU alipirii la URSS dar a si cerut conducere romaneasca pentru Maramures. Amenintarile delegatilor "Congresului comitetelor poporului" veniti la adunare, nu i-a frant, ci dimpotriva. Primarul a organizat cateva mii de voluntari, unii mai tineri au fost instruiti sa poarte arme, ceilalti in detasamente pedestre si de cavalerie, alti la intendenta(carele cu aprovizionarea), si peste o saptamana au plecat din Borsa spre Sighet, la inceputul lui martie, sa rezolve problema. Primarul era in fruntea "armatei". Pe parcurs "armia" crestea mereu cu voluntari din tot Maramuresul. Luni dimineata au trecut de Oncesti si au dat fata cu unitati ale armatei Rosii. Comandamentul sovietic s-a confruntat cu miscare de proportii, fara precedent, in spatele, "eliberat", al frontului. Maramuresul fusese eliberat de armata a 4-a romana, dar a ramas in administrarea trupelor sovietice! Comandamentul sovietic din Sighet a cerut instructiuni de la Moscova. Instructiuni care au venit repede si le-au confirmat maramuresenilor asteptarile legitime: conducere romaneasca a Maramuresului. Cu asta se incheie etapa eroica a legendarului Strifunda.
Calaii si asasinii perioadei 1940-1944, impreuna cu victimele acelei perioade, fostii membri ai "Congresului al comitetelor poporului" din 1945, acum(1948) detinatorii tuturor parghiilor statului comunist, nu-l vor ierta pe cel care i-a infruntat in februarie 1945. In 1948 este artestat, nu se stie cum scapa si din primavara anului 1949 Gavrila Mihali ia calea codrlui. Santajat cu pretul ficei sale Lucretia, tatal se preda autoritatilor in toamna aceluiasi an. Ajunge la Canal, si ulterior, rearestat si condamnat la 8 ani de inchisoare, moare, in conditii neelucidate, in inchisoare, la Botosani in 1961.
Martirul acestui taran nobil e la fel de impresionant ca si eroismul sau exemplar.
Martiriul lui Gavrila Mihali Strifunda mai releva si alte aspecte importante, trecute cu vederea in recentul raport Tismaneanu, dintre care unul e fundamental: caracterul antiromanesc al regimului comunist.

inapoi