Inochentie Micu Klein Diploma sau se execută în toate punctele sale, sau, în nici unul

din Supplex libellus Valachorum,
de David Prodan

Omul
       S-a născut la 1692 ... în Sadu (Sibiu) ... purtând numele simplu de Ion Micu. Se ridică dintre românii de pe Pământul Crăiesc, din ţărănimea în luptă cu naţiunea săsească, ... pentru libertăţile şi drepturile sale încălcate. ... Aducea cu sine de acasă problema acută a românilor de pe Pământul Crăiesc ameninţaţi cu iobăgia. A făcut şcoală mai mulţi ani la iezuiţi (1719-1724), iar în funcţia de episcop a fost înălţat încă în 1728, de pe băncile şcolii, în al treile an de studii la teologia din Tirnavia. . ... Instalarea lui în scaun s-a făcut abia în 28 sept. 1732. ... În lupta pentru ridicarea poporului român, Inochentie Micu e preocupat cu deosebire de şcoală, de cultură. ...
       Socotea, desigur, să utilizeze însuşi evenimentul (misiunea uluitoare a lui Visarion Sarai din 1744) ca un nou argument în favoarea luptei sale: poporul se leapădă de unire pentru că nu i s-au acordat cele promise. Ceea ce putu trezi bănuială că el însuşi a provocat mişcarea! Curtea, alarmată, ... îl chemă, fără întârziere, la Viena. Textul chemării era încurajator. Noi speranţe deci. Pentru a da o mai mare greutate acţiunii sale, înainte de a pleca, Inochentie convoacă sinodul general, la care chemă nu numai preoţi, ci şi mireni, printre care şi mulţi ţărani, şi nu numai uniţi ci şi neuniţi. Sosit la Viena ... potrivit literei chemării, începu prin a-şi susţine cu un nou memoriu revendicările, în tonul dreptăţii ultragiate, al ameninţării. ... Sosit la Roma la începutul anului 1745, îşi reîncepu acţiunea. Noii memorii adresează acum papei. ... Toate acţiunile pentru revenire rămânând fără rezultat, Inochentie, înfrânt, în sfârşit abdică, sponte et libere, la 7 mai 1751. Se stinse apoi ... la 23 septembrie 1768, ... acolo, la Roma ...

Opera
       Trebuie să caute să-şi convingă poporul răscolit de neîncredere că nu e vorba de vreo schimbare de rit, că nu e nicidecum vorba de părăsirea „legii româneşti”, de ruperea de marele tot al poporului românesc şi al credinţei răsăritene, ci mai mult de noi posibilităţi de ridicare. Îm consecinţă, porneşte cu energie la consolidarea episcopiei sale, caută să-i impună autoritatea asupra tuturor românilor, să-i cuprindă pe toţi sub nume de uniţi chiar şi când nu sunt neuniţi. ... Îşi asociază înainte de toate clerul, luptă pentru valorificarea drepturilor care i s-au promis sau acordat prin diplome, pentru scutirea lui de sarcini iobăgeşti, de dări, de dijme, pentru dotarea lui cu porţiune canonică, cu dijmele sau quartele pe care românii trebuiau să le dea pentru întreţinerea preoţimii altor confesiuni, a confesiunilor recepte. În schimb, duce, o luptă hotărâtă împotriva oricărei alterări a conţinutului ortodox al bisericii sale, împotriva „latinizării”, adică a catolicizării. Nu numai pentru că poporul vădeşte repulsie faţă de catolicism, dar şi pentru că acesta putea aduce cu sine - înstrăinarea de poporul propriu, deznaţionalizarea. Sinodul din 1742 cere să se intervină chiar la papă ca nimeni din uniţi să nu poată trece la ritul latin. Luptă împotriva oricărei supuneri a bisericii şi poporului său jurisdicţiei sau exploatării bisericii catolice. ...
       Dar acestei lupte i se suprapune mereu de acum lupta naţională. În toate petiţiile, revendicările, e nelipsită naţiunea. ... În sprijinul revendicărilor sale ... Inochentie Micu aduce, ... şi alte temeiuri. Înainte de toate numărul poporului sau naţiunii sale, care ... întrece pe al celorlalte popoare sau naţiuni ale ţării. Sarcinile către stat pe care naţiunea română le poartă: ea poartă mai multe sarcini decât toate celelalte împreună. Iar în virtutea sarcinilor, invocă consecvent dreptul naturii, „justiţia distributivă”, după care cel ce poartă sarcina trebuie să-i simtă şi folosul (qui sentit onus, sentiat et commodum). ... E profund nedrept ca naţiunea la sarcini să fie cea dintâi, iar la beneficii nici cea mai de pe urmă - argumentează el. Dar o îndreptăţesc la cele revendicate şi vechimea şi vieţuirea neîntreruptă a poporului român pe acest pământ. ...
       Cere, prin urmare, ca supuşii în genere să nu mai fie încărcaţi cu sarcini excesive, ele să li se repartizeze echitabil. Iobagilor ... să li se reducă robotele la două zile pe săptămână. Fiii iobagilor să nu mai fie opriţi ... să înveţe meserii. Meseriaşii români să fie şi ei admişi în bresle. Românii n-au dreptul la păduri, la ape, nu pot planta vii şi grădini în voie ... nu sunt nici măcar toleraţi. Cere, în genere, egalitatea de drept, „concivilitatea” locuitorilor Pământului Crăiesc. Cere ca dijmele luate de la români pentru preoţii altor confesiuni, ... să se dea preoţilor proprii. ... invocă echitatea, dreptul divin şi al naturii deopotrivă. Îl revoltă exclusivismul oraşelor săseşti. Saşii şi-au primit drepturile în calitate de catolici, acum fiind luterani şi le-au pierdut în raport cu românii trecuţi la unire.- argumentează el. Propriu–zis saşii ar trebui să-şi probeze drepturile, nu românii. ...
       Plîngerile, revendicările lui se înmulţesc mereu, se concentrează, se amplifică pe parcurs în memorii ... prefigurând viitorul său Supplex Libellus.

alta referinta

acasa    inapoi