Mihai Eminescu
“în fiecare om Universul se opinteşte. .. fiecare om e o-ntrebare pusă din nou spiritului Universului”

de Octavian Căpăţină

Un caracter, un mare gânditor, un mare scriitor, un geniu - este prezentat adeseori, minimalist, reducţionist ca poetul naţional. Un mare gânditor economic, prin excepţionalul fapt că el a privit şi a înţeles intregul şi relaţiile dintre părţi, aşa cum fac mari economişti azi, la o distanţă de 135 de ani, prin contribuţii a zeci şi zeci de economişti celebri. Iată esenţa economiei naţionale, scurt, direct fără înflorituri: „libertatea muncii productive este motorul societăţii, sâmburele care-i dă consistenţă este capitalul ”. Şi concluzia unei demonstraţii infailibile în articolul „Paralele economice” (din Timpul, 13 dec 1877) care pune problema crucială a productivităţii muncii naţionale: „Neapărat că nu trebuie să rămânem popor agricol, ci trebuie să devenim şi noi naţie industrială ...”.
Un gânditor excepţional, actual în mileniul trei, observa cu multă acuitate: „ E evident că averea nu se poate câştiga decât sau prin muncă directă, deci prin întrebuinţare de forţă musculară sau nervoasă sau prin fructificarea muncii capitalizate, prin capital. Când vedem milionarii roşii: Stolojan, Carada etc, făcând avere fără muncă şi fără capital, nu mai e îndoială că ceea ce ei au, a pierdut cineva şi a pierdut-o fără compensaţie. Tertium non datur. Nu esistă alt izvor de avuţie decât sau munca fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul, fie legal, fie ilegal.”
Dar aşa cum observa filosoful Constantin Noica: „Sărbătoarea eminesciană n-a cuprins toată obştea culturală românească, pentru că sunt înca puţini cei ce ştiu de ea”. Astăzi după 50 de ani de întuneric bolşevic, statura morală a lui Eminescu e la fel de roditoare, precum a fost şi este opera sa filosofică, economică, politică, istorică sau poetică.
Pe el nu l-a cumpărat nimenea, de aceea a şi fost în conflict cu unii din contemporani săi. Mulţi nu l-au înţeles. Mulţi nu-l înţeleg. Mulţi îl urăsc, pentru că privindu-se în Eminescu, se văd cum sunt de fapt - hâzi. Nu-l putea cumpăra nimenea pentru că era prea mare!
Directorul Tipografiei Naţionale din Iaşi îi cere să scrie, în „Curierul de Iaşi”, câteva rânduri în apărarea unui prieten, primarul Iaşilor, atacat în altă publicaţie. Toţi redactorii din lume fac astfel de favoruri, dar nu Eminescu!
Când a fost vorba să-i se confere o distincţie regală, Eminescu s-a opus cu energie: „Rege el însuşi al cugetarii omeneşti, care alt Rege ar fi putut să-l distingă?” - se întreba Titu Maiorescu. Intransigentul P.Carp s-a supărat pe “deştepţii” de la „Timpul” pentru că Eminescu în Scrisoarea a III-a a vizat, deopotrivă odraslele bancherilor liberali şi ale latifundiarilor conservatori, ce îşi pierdeau timpul, averea, şi-şi istoveaua tinereţele prin lumpanarele Parisului.
Atotputernicul ministru conservator, Alexandru Lahovari, îl acuza pe Eminescu, în timpul războiului de independenţă, că s-a dat cu liberali: “Domnule Lahovari, îi răspunde, în prima faza, Eminescu, razboiul este o problemă gravă, naţională, care trebuie privit deasupra luptelor de partid”. Eminescu nu putea sa facă compromisuri aşa cum obseva lapidar şi Tudor Arghezi: „A fost un om, un om întreg. Într-altfel, nici nu putea să fie ce a fost şi ce este”.
Eminescu e criticat ignobil, indirect, prin intermediari de mâna a doua, pentru faptul că a condamnat camăta. Orchestratorii denigrării lui uita, în schimb, esenţialul - la nord de Maramureş şi de Ţara de sus, coreligionarii lor, din epoca, erau supuşi pogromurilor, iar Moldova şi blajini moldoveni au fost pentru aceia, atunci, nu un tarâm al făgăduinţei, ci mult mai mult - un tărâm în care s-au salvat.

* * *
Şi alte păreri
Iorga îl considera: „expresia integrală a sufletului românesc”.
Noica îl socotea argumentat: "omul deplin al culturii româneşti".
Cioran se întreba: „ Ce a căutat pe aici acel pe care şi un Budha ar putea fi gelos?”.

* * *
Opera
. . .
S-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,
Ce-o să amuţe câini, ca inima-mi s-o rumpă,
Iar celui ce cu pietre mă va izbi în faţă,
Îndură-te, stăpâne, şi dă-i pe veci viaţă!

Astfel numai, Părinte, eu pot să-ti mulţumesc
Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.
. . .
Gott und Wahrheit sind indentisch.
Martirul, eroul şi înţeleptul sunt numai trei forme ale unei şi aceleiaşi substanţe: adevărul.

acasa    inapoi